Înțelesuri
- 1
A rosti în cuvinte un gând, o părere; a zice.
„A spus că vine mâine dimineață.”
- 2
A povesti, a istorisi.
„Ne-a spus toată întâmplarea, de la un capăt la altul.”
- 3
A destăinui, a mărturisi cuiva ceva.
„Nu i-a spus nimănui ce a hotărât.”
- 4
A pârî, a da pe față pe cineva.
„L-a spus la director.”
- 5
A arăta cuiva cum stau lucrurile sau cum se face ceva; a lămuri.
„Spune-mi și mie cum se face.”
- 6
A numi într-un anumit fel; a porecli.
„Îi spun „Piticul” de când era mic.”
- 7
(Despre texte, scrieri) A cuprinde o informație; a arăta ceva.
„Ce spun ziarele despre proces?”
- 8
(Reflexiv, impersonal) A se obișnui să se zică.
„Se spune că iarna asta va fi grea.”
Expresii și locuțiuni
- Ce-ți spuneam eu!ai văzut că a fost cum am zis?
- Nu mai spune!formulă prin care se arată mirarea sau neîncrederea.
- A-i spune cuiva inimaa presimți ceva.
Atenție la scriere
- Să spună sau să spuie? — În limba literară se spune „să spună” și „să vină”. „Să spuie” și „să vie” sunt forme vechi și populare, întâlnite în literatura de altădată.
- Spune-mi, uită-te, du-te: cratima la imperativ — Când pronumele se lipește de un verb la imperativ, între ele se pune cratimă: „spune-mi”, „uită-te”, „du-te”, „dă-mi”. Formele lipite („spunemi”, „uităte”) sunt greșite.
Forme flexionare
- indicativ prezent pers. 1 singular și pers. a 3-a plural
- spun
- indicativ prezent pers. a 2-a singular
- spui
- indicativ prezent pers. a 3-a singular
- spune
- indicativ prezent pers. a 2-a plural
- spuneți
- perfect simplu pers. 1 singular
- spusei
- perfect simplu pers. 1 plural
- spuserăm
- mai-mult-ca-perfect pers. 1 plural
- spuseserăm
- conjunctiv prezent pers. 1 singular
- să spun
- conjunctiv prezent pers. a 3-a singular
- să spună
- imperativ pers. a 2-a plural
- spuneți
- gerunziu
- spunând
- participiu
- spus
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Moștenit din latină (exponere).