Înțelesuri
- 1
A spune ceva cu voce tare, a rosti.
„A zis doar „bună ziua” și a plecat mai departe.”
- 2
A spune că un lucru e într-un anumit fel, susținând că e adevărat.
„Zice că n-a fost el, dar nu-l crede nimeni.”
- 3
A-ți da o părere, a socoti.
„Eu zic să mai așteptăm o zi.”
- 4
A numi pe cineva sau ceva într-un fel.
„Îi zice Mihai, dar toți îl strigă Miți.”
- 5
(popular) A cânta, cu vocea ori la un instrument.
„Lăutarul zicea din vioară de-ți venea să plângi.”
Antonime
- a tăcea
- a trece sub tăcere
Cum se folosește
A zice e ceva mai familiar decât a spune; în lucrări și în limba oficială e preferat a spune sau a afirma.
Expresii și locuțiuni
- Cât ai zice peșteîntr-o clipă, imediat.
- Va să zicăașadar, prin urmare.
- Ce-am zis eu?vezi că am avut dreptate?
- Să zicem că…să presupunem că…
- N-am ce zicen-am ce reproșa; se folosește și ironic.
Atenție la scriere
- Fă sau face? Nu fă sau nu face? — La imperativ se spune „fă!”, „du!”, „zi!”, „adu!”. La negativ revine forma lungă: „nu face!”, „nu duce!”, „nu zice!”, nu „nu fă!”.
Forme flexionare
- indicativ prezent pers. 1 singular și pers. a 3-a plural
- zic
- indicativ prezent pers. a 3-a singular
- zice
- perfect simplu pers. 1 singular
- zisei
- perfect simplu pers. 1 plural
- ziserăm
- mai-mult-ca-perfect pers. 1 plural
- ziseserăm
- conjunctiv prezent pers. 1 singular
- să zic
- conjunctiv prezent pers. a 3-a singular
- să zică
- imperativ pers. a 2-a singular afirmativ
- zi
- negativ
- nu zice
- gerunziu
- zicând
- participiu
- zis
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din latinescul dicere („a spune”), de la care vin și a dicta, dicționar sau verdict.