Înțelesuri
- 1
A despărți un întreg în piesele sau elementele lui componente.
„La chimie am descompus apa în hidrogen și oxigen.”
- 2
(Reflexiv, despre materii organice) A se strica, a putrezi.
„Frunzele căzute se descompun și hrănesc pământul.”
- 3
(Reflexiv, fig.) A decădea fizic ori moral; (despre chip) a-și strâmba trăsăturile.
„Fața i s-a descompus de spaimă.”
Antonime
Cum se folosește
Prezentul: eu descompun, tu descompui, el descompune; participiul: descompus.
Forme flexionare
- indicativ prezent pers. 1 singular și pers. a 3-a plural
- descompun
- indicativ prezent pers. a 2-a singular
- descompui
- indicativ prezent pers. a 3-a singular
- descompune
- perfect simplu pers. 1 singular
- descompusei
- perfect simplu pers. 1 plural
- descompuserăm
- mai-mult-ca-perfect pers. 1 plural
- descompuseserăm
- conjunctiv prezent pers. 1 singular
- să descompun
- conjunctiv prezent pers. a 3-a singular
- să descompună
- gerunziu
- descompunând
- participiu
- descompus
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din des- și a compune (după franceză, décomposer).