Înțelesuri
- 1
A învinge un dușman sau un adversar; a înfrânge, a bate.
„Ștefan cel Mare i-a biruit pe turci la Vaslui.”
- 2
Figurat: a-și stăpâni un sentiment, o pornire.
„Și-a biruit frica și a sărit de pe trambulină.”
- 3
Figurat (despre somn, oboseală, emoții): a copleși pe cineva.
„Până la urmă l-a biruit somnul, cu cartea în mână.”
- 4
(Popular, mai ales cu negație) A fi în stare, a putea.
„Nu mai biruiesc să car singur sacii în pod.”
Cum se folosește
Prezentul: eu birui sau biruiesc, el biruie sau biruiește (ambele forme sunt corecte).
Forme flexionare
- indicativ prezent pers. 1 singular
- birui/biruiesc
- indicativ prezent pers. a 3-a singular
- biruie/biruiește
- imperfect pers. 1 singular
- biruiam
- conjunctiv prezent pers. 1 singular
- să birui/să biruiesc
- conjunctiv prezent pers. a 3-a singular
- să biruie/să biruiască
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din maghiară (birni).