Înțelesuri
- 1
Puterea omului de a-și pune un scop și de a face efortul necesar ca să-l atingă.
„Are voință: s-a lăsat de fumat într-o zi.”
- 2
Ceea ce vrea cineva; hotărârea lui.
„S-a făcut voința bătrânului, așa cum scria în testament.”
- 3
Învoirea, consimțământul cuiva.
„A semnat de bunăvoie, nimeni nu i-a forțat voința.”
Antonime
- nehotărâre
- slăbiciune
Expresii și locuțiuni
- Voință de fierhotărâre neclintită, pe care nimic n-o poate frânge.
Atenție la scriere
- Bunăvoință, legat, dar rea-voință, cu cratimă — DOOM 3 scrie „bunăvoință” într-un cuvânt, dar „rea-voință” cu cratimă. La „rea-voință” se schimbă ambele părți: „reaua-voință”, „relei-voințe”.
Forme flexionare
- genitiv-dativ articulat
- voinței
- plural
- voințe
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Format în românește de la verbul „a voi”, cu sufixul -ință.