Înțelesuri
- 1
Atitudine blândă față de greșelile altora; îngăduință.
„Profesorul a arătat indulgență la corectare.”
- 2
(La catolici) Iertare, totală sau parțială, a păcatelor acordată de Biserică.
„În Evul Mediu se vindeau indulgențe.”
Sinonime
- îngăduință
- toleranță
- blândețe
Antonime
Cum se folosește
Plural: indulgențe (pentru al doilea sens).
Atenție la scriere
- Indolent sau indulgent? — „Indolent” înseamnă leneș, nepăsător, fără energie. „Indulgent” înseamnă îngăduitor, care iartă ușor. Un profesor blând e „indulgent”, nu „indolent”.
Forme flexionare
- genitiv-dativ articulat
- indulgenței
- plural
- indulgențe
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din franceză (indulgence) și din latină (indulgentia).