Regula
DEX ’09 definește „indolent” prin „lipsit de energie; nepăsător, apatic; leneș, trândav”. Toate dicționarele din dosar spun la fel: e cineva căruia nu-i pasă și care nu se străduiește.
„Indulgent” înseamnă, tot după DEX ’09, „care iartă ușor; iertător, îngăduitor, tolerant”. E o calitate a celui care judecă sau notează: un părinte indulgent, un arbitru indulgent.
Cuvintele seamănă la început (in-d-…-ent) și sunt amândouă neologisme din franceză, de aceea se încurcă. Originea le desparte: „indolent” vine din latinescul „indolens”, „care nu simte durere”, de unde ideea de om pe care nu-l atinge nimic; „indulgent” vine din „indulgens”, „binevoitor”.
Substantivele urmează aceeași linie: „indolență” (lene, apatie) și „indulgență” (îngăduință). „Cu indulgență” înseamnă „cu blândețe”; „cu indolență” înseamnă „cu nepăsare”.
Corect
- Profesoara a fost indulgentă și ne-a mai dat o șansă.
- Elevul indolent nu și-a deschis caietul tot semestrul.
- Juriul a judecat cu indulgență prima încercare a concurenților.
Greșit
- Arbitrul a fost indolent și n-a dat niciun cartonaș, deși ne-a iertat multe faulturi.
- Mulțumim comisiei că a fost indolentă cu noi la corectare.
Un truc de ținut minte
„Indulgent” are în mijloc „dulce”, la sunet: e blând cu tine. „Indolent” are „dolor” (durere) în latină: nu-l doare de nimic, deci nu se mișcă.
Cuvintele în dicționar
Regula urmează DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).