Înțelesuri
- 1
Calitatea de nobil; rangul sau titlul unui nobil.
„Familia lui avea titlu de noblețe încă din secolul al XVI-lea.”
- 2
Înălțime sufletească, purtare cinstită și generoasă.
„A iertat-o cu o noblețe care i-a impresionat pe toți.”
- 3
Eleganță, distincție în înfățișare sau în ținută.
„Clădirea veche păstra o noblețe pe care blocurile noi n-o aveau.”
Sinonime
Antonime
Cum se folosește
Articulat: noblețea; genitiv-dativ: nobleței. Despărțire: no-ble-țe.
Expresii și locuțiuni
- noblețea obligăCine are o poziție înaltă trebuie să se poarte pe măsura ei.
Forme flexionare
- articulat
- noblețea
- genitiv-dativ articulat
- nobleței
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din franceză (noblesse).