Înțelesuri
- 1
Însușirea a ceea ce este fin, delicat, subțire sau de foarte bună calitate.
„Se vedea finețea pânzei de in.”
- 2
Delicatețe în manieră, în gândire sau în exprimare.
„A răspuns cu finețe la întrebare.”
Sinonime
Antonime
Cum se folosește
Plural: finețuri (în unele sensuri).
Forme flexionare
- articulat
- finețea
- genitiv-dativ articulat
- fineții
- plural
- finețuri
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din franceză (finesse).