Înțelesuri
- 1
Purtare cuviincioasă, respectuoasă și amabilă față de ceilalți; bună-cuviință.
„Le-a răspuns tuturor cu politețe, chiar și celor care țipau.”
- 2
Ansamblul regulilor de bună purtare în societate.
„Politețea cere să bați la ușă înainte să intri.”
- 3
(Familiar, la plural) Vorbe și gesturi amabile, uneori exagerate.
„După multe politeți, au trecut în sfârșit la subiect.”
Sinonime
- cuviință
- amabilitate
- curtoazie
- bună-cuviință
Antonime
- bădărănie
- grosolănie
- nepolitețe
- impolitețe
Cum se folosește
Articulat: politețea; genitiv-dativ: politeții; plural (pentru amabilități): politeți, familiar „politețuri”.
Expresii și locuțiuni
- din politețeDoar pentru că așa cer bunele maniere, nu din convingere.
- formulă de politețeVorbă folosită ca semn de respect: „vă rog”, „mulțumesc”, „cu stimă”.
- pronume de politețe(Gramatică) Pronume folosit ca semn de respect față de cel cu care vorbești: „dumneavoastră”, „dumnealui”.
Forme flexionare
- articulat
- politețea
- genitiv-dativ articulat
- politeții
- plural
- politeți / politețuri
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din franțuzescul politesse.