Înțeles
Regulă de purtare politicoasă; conduită potrivită într-o situație.
„Din cuviință, a bătut la ușă înainte să intre.”
Antonime
- necuviință
Cum se folosește
Se desparte cu-vi-in-ță; plural: cuviințe.
Expresii și locuțiuni
- după cuviințăașa cum se cuvine, cum trebuie.
- a găsi de cuviințăa socoti potrivit, a hotărî că este bine.
Forme flexionare
- genitiv-dativ articulat
- cuviinței
- plural
- cuviințe
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din latină (convenientia).