Înțelesuri
- 1
Pedeapsă pe care cineva și-o impune sau o primește de la preot după spovedanie, pentru ispășirea păcatelor.
„Preotul i-a dat ca penitență trei zile de post.”
- 2
Pocăință, adică părerea de rău pentru păcatele săvârșite.
„A făcut penitență pentru greșelile din tinerețe.”
Cum se folosește
Plural: penitențe.
Forme flexionare
- genitiv-dativ articulat
- penitenței
- plural
- penitențe
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din latină (poenitentia), franceză (pénitence) și italiană (penitenza).