Înțelesuri
- 1
A continua să existe, să se mențină; a dura, a persista.
„Amintirea lui va dăinui multă vreme.”
- 2
(Rar, despre ființe) A fi în viață, a trăi, a exista.
„Bătrânul dăinuia singur în vale.”
Sinonime
Antonime
Cum se folosește
Se pronunță «dăi-nui»; prezentul: dăinui sau dăinuiesc.
Forme flexionare
- indicativ prezent pers. a 3-a singular
- dăinuie/dăinuiește
- imperfect pers. a 3-a plural
- dăinuiau
- conjunctiv prezent pers. a 3-a singular
- să dăinuie/să dăinuiască
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din sârbă (danovati).