Înțelesuri
- 1
Hotărârea dată de o instanță de judecată, la prima judecare a unei pricini.
„Sentința a fost citită în sala plină.”
- 2
Hotărârea unei comisii de arbitraj.
„Sentința arbitrilor a fost primită de amândouă părțile.”
- 3
Vorbă scurtă și cumpănită, care cuprinde o învățătură; maximă.
„Vorbea numai în sentințe, de parcă scria pe piatră.”
- 4
(Figurat) Judecată aspră și fără drept de apel, spusă de cineva despre altul.
„Sentința lumii căzuse deja asupra lui, fără nicio dovadă.”
Antonime
- achitare
Expresii și locuțiuni
- A pronunța sentințaa spune, în ședință, hotărârea judecății.
- A da sentințe(peiorativ) a judeca pe toată lumea, cu aer de neclintit.
Etimologie
Din franceză (sentence) și latină (sententia „părere, judecată”).