Înțelesuri
- 1
A duce ceva cu tine, în mână sau în brațe.
„Purta un coș greu, plin de mere.”
- 2
A avea pe tine o haină sau un obiect.
„Poartă ochelari de la zece ani.”
- 3
A avea un nume sau un titlu.
„Școala poartă numele unui savant din partea locului.”
- 4
A duce mai departe o vorbă sau o veste.
„A purtat vorba din casă în casă.”
- 5
A susține o discuție, o luptă, o corespondență.
„Poartă tratative de aproape o lună.”
- 6
(Despre ape, vânt) A lua ceva cu sine și a-l duce mai departe.
„Râul purta la vale crengi și frunze.”
- 7
(Despre vehicule) A duce oameni sau marfă dintr-un loc în altul.
„Trenul purta marfă spre port.”
- 8
A avea în suflet un sentiment.
„Poartă o ură veche, de care nu vorbește.”
- 9
A administra, a ține socoteala unei treburi.
„Poartă socotelile casei de zece ani.”
- 10
A duce mai departe o tradiție sau un meșteșug.
„Poartă mai departe meșteșugul tatălui său.”
- 11
(Reflexiv) A se comporta într-un anumit fel.
„S-a purtat frumos cu toată lumea.”
- 12
(Reflexiv, despre haine) A fi la modă într-o anumită vreme.
„Se poartă haine largi anul acesta.”
- 13
A îndura, a duce o povară.
„Poartă o durere pe care n-o spune nimănui.”
- 14
A duce pe cineva dintr-un loc în altul.
„L-a purtat prin toate birourile o zi întreagă.”
Sinonime
Expresii și locuțiuni
- A purta de grijăa se îngriji de cineva.
- A purta pe cineva pe palmea-i arăta o grijă deosebită; a-l răsfăța.
- A purta sâmbetele cuivaa-i purta pică.
- A purta pe cineva cu vorbaa-l amâna mereu cu promisiuni.
- A purta pe cineva pe degetea face din el ce vrei.
Atenție la scriere
- Să poarte, să joace, să înoate: „o” devine „oa” — La verbe ca „a purta”, „a juca”, „a înota”, vocala din rădăcină devine „oa” la persoana a III-a și la conjunctiv: „poartă – să poarte”, „joacă – să joace”, „înoată – să înoate”. Nu „să porte”, „să joce”, „înotă”.
Forme flexionare
- indicativ prezent pers. 1 singular
- port
- indicativ prezent pers. a 2-a singular
- porți
- indicativ prezent pers. a 3-a singular
- poartă
- conjunctiv prezent pers. 1 singular
- să port
- conjunctiv prezent pers. a 3-a singular
- să poarte
- imperativ pers. a 2-a singular afirmativ
- poartă
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Moștenit din latină (portare).