Înțelesuri
- 1
Mustrare aspră; dojană.
„A primit o înfruntare în fața colegilor.”
- 2
Rezistență hotărâtă în fața unui pericol sau a unui adversar.
„Înfruntarea dintre cele două echipe a durat până seara.”
- 3
Conflict deschis sau ciocnire între două părți.
„Înfruntarea dintre cei doi a început cu vorbe grele.”
Sinonime
- ciocnire
- confruntare
- dojană
Antonime
Cum se folosește
Plural: înfruntări.
Forme flexionare
- genitiv-dativ articulat
- înfruntării
- plural
- înfruntări
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
De la a înfrunta (din latina populară *infrontare).