Înțelesuri
- 1
Care îngăduie; care iartă ușor, tolerant, răbdător.
„Profesorul era îngăduitor cu elevii care greșeau.”
- 2
Blând și bun, plin de înțelegere.
„Avea un glas îngăduitor.”
Antonime
- sever
- neîndurător
Cum se folosește
Se pronunță «în-gă-du-i-tor»; feminin: îngăduitoare; plural: îngăduitori.
Forme flexionare
- masculin plural
- îngăduitori
- feminin singular și plural
- îngăduitoare
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
De la a îngădui, cu sufixul -tor.