Regula
DEX ’09 definește „epitetul” drept determinantul expresiv pus pe lângă un substantiv sau un verb pentru a scoate în evidență o trăsătură și a da expresivitate textului. Tot DEX ’09 îi dă și sensul de „calificativ elogios sau injurios dat cuiva”.
„Epitaful” este, după DEX ’09, o inscripție funerară, în versuri sau în proză, cu elogiul celui mort sau cu o cugetare; prin extensie, placa pe care e scrisă. MDA2 mai dă un sens bisericesc: obiectul de cult din stofă pe care e brodată scena punerii în mormânt a lui Iisus.
Cuvintele se încurcă la orele de română fiindcă amândouă vin din greacă și încep cu „epi-” („peste, pe”). Diferă partea a doua: „epitet” vine din „epitheton”, „ce se adaugă”, iar „epitaf” din „epitaphios”, „de pe mormânt” („taphos” = mormânt).
La comentariul unei poezii cauți deci „epitete”; un „epitaf” găsești doar dacă poezia chiar e scrisă pentru un mormânt.
Corect
- În versul „Pe lângă plopii fără soț”, „fără soț” e un epitet.
- Identificați trei epitete din prima strofă.
- Pe crucea lui scrie un epitaf scurt, în versuri.
Greșit
- Poetul folosește epitafuri ca „albastra mare”.
- Subliniați epitafurile din text și explicați-le valoarea.
Un truc de ținut minte
„Epitaf” are „taf” ca „tafos”, mormânt: e pe piatra funerară. „Epitet” are „-et” ca adjectivele mici care se lipesc de substantive.
Cuvintele în dicționar
Regula urmează DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).