Regula
Superlativul relativ se formează cu „cel mai”. „Cel” se schimbă după substantivul la care se referă adjectivul, la fel ca în celelalte situații în care apare (DOOM 3: masculin „cel”, „cei”, feminin „cea”, „cele”, genitiv-dativ „celui”, „celei”, „celor”). Spunem deci „cei mai buni prieteni”, „cele mai frumoase zile”, „profesorul celor mai buni elevi”.
Greșeala „cel mai buni” apare pentru că „cel mai” e simțit ca o bucată fixă, un fel de „foarte”. Dar „cel” nu e invariabil: e un cuvânt care se acordă, ca și adjectivul de după el.
Când „cel mai” stă lângă un adverb, nu are cu ce să se acorde, așa că rămâne „cel”: „fetele care cântă cel mai frumos”, „ei aleargă cel mai repede”. Aici „frumos” și „repede” spun cum se face acțiunea, nu cum e cineva.
Greșeala inversă apare din grija de a acorda: „fetele cântă cele mai frumos”. Întreabă-te dacă cuvântul de după „mai” descrie o persoană sau un lucru (adjectiv, deci acord) ori felul în care se face ceva (adverb, deci „cel”).
Corect
- Ei sunt cei mai buni prieteni ai mei.
- Sunt cele mai frumoase zile ale anului.
- Fetele din clasa a VII-a cântă cel mai frumos.
- Premiul s-a dat celor mai buni elevi.
Greșit
- Ei sunt cel mai buni prieteni ai mei.
- E unul dintre cel mai buni jucători ai echipei.
- Fetele din clasa a VII-a cântă cele mai frumos.
Un truc de ținut minte
Pornește de la singular: „el e cel mai bun prieten” → „ei sunt cei mai buni prieteni”; „cel” trece la plural odată cu „bun”. Dacă după „mai” urmează un cuvânt care nu se schimbă („cântă frumos”), „cel” rămâne neschimbat.
Cuvintele în dicționar
Regula urmează DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).