Regula
„Alocuțiune” înseamnă, după DEX ’09, o scurtă cuvântare ocazională: la o deschidere de an școlar, la o inaugurare, la o aniversare. Se ține, se rostește, se adresează cuiva.
„Locuțiune” e un grup de cuvinte cu înțeles unitar, care se comportă în propoziție ca o singură parte de vorbire: „de bună seamă” (locuțiune adverbială), „a lua aminte” (locuțiune verbală), „pentru că” (locuțiune conjuncțională).
Cuvintele diferă doar prin „a-” de la început, iar „locuțiune” e cel cunoscut de la școală, de aceea apare uneori în locul celuilalt: „a ținut o scurtă locuțiune”. Invers, „alocuțiune adverbială” nu înseamnă nimic.
Amândouă vin din latină, de la verbul loqui („a vorbi”): allocutio însemna „vorbire adresată cuiva”, iar locutio, „vorbire, exprimare”.
Corect
- Primarul a ținut o scurtă alocuțiune la inaugurare.
- „De bună seamă” este o locuțiune adverbială.
- Rectorul și-a început alocuțiunea cu un citat.
Greșit
- Primarul a ținut o scurtă locuțiune la inaugurare.
- „De bună seamă” este o alocuțiune adverbială.
Un truc de ținut minte
Alocuțiunea se „adresează” cuiva: „a” de la început e ca „către”. Locuțiunea stă în manualul de gramatică, lângă substantiv și verb.
Cuvintele în dicționar
Regula urmează DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).