Înțelesuri
- 1
Faptul de a străfulgera; lucire scurtă și puternică, ca a unui fulger.
„O străfulgerare de lumină a brăzdat cerul deasupra pădurii.”
- 2
Figurat: gând, idee sau trăire care trece prin minte deodată, pe neașteptate.
„Într-o străfulgerare, și-a amintit unde lăsase cheile.”
Sinonime
- sclipire
- scăpărare
- fulgerare
Cum se folosește
Genitiv-dativ: străfulgerării; plural: străfulgerări.
Forme flexionare
- genitiv-dativ articulat
- străfulgerării
- plural
- străfulgerări
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
De la „a străfulgera” (din prefixul stră- și „a fulgera”).