Înțelesuri
- 1
A trece pe hârtie semnele care redau sunetele vorbirii.
„A învățat să scrie la cinci ani.”
- 2
A alcătui un text; a compune.
„A scris un roman despre satul lui.”
- 3
A trimite cuiva o scrisoare.
„Îmi scrie în fiecare lună, de zece ani.”
- 4
A nota, a înregistra ceva.
„Scrie-mi te rog numărul de telefon.”
- 5
A completa un formular sau o cerere.
„Scrie cererea și du-o la secretariat.”
- 6
(Impersonal) A se afla scris undeva.
„Scrie în ziar că vine frigul.”
- 7
(Despre soartă) A fi hotărât dinainte, fără să se poată schimba.
„Așa i-a fost scris, n-avea ce face.”
- 8
A publica; a lucra ca scriitor sau ca ziarist.
„Scrie la un ziar local de cincisprezece ani.”
Expresii și locuțiuni
- A-i fi scris cuiva pe fațăa i se citi pe chip starea sufletească.
- A scrie ca la cartea scrie corect și îngrijit.
- De când scria musca pe peretede foarte demult (formulă din basme).
Atenție la scriere
- Scrii sau scri? Ții sau ți? Vii sau vi? — La persoana a II-a, verbele „a scrie”, „a ține”, „a veni” se termină în „-ii”: „tu scrii”, „tu ții”, „tu vii”. Cu un singur „i” se scriu alte cuvinte.
Forme flexionare
- indicativ prezent pers. 1 singular și pers. a 3-a plural
- scriu
- indicativ prezent pers. a 3-a singular
- scrie
- indicativ prezent pers. a 2-a plural
- scrieți
- perfect simplu pers. 1 singular
- scrisei
- perfect simplu pers. 1 plural
- scriserăm
- mai-mult-ca-perfect pers. 1 plural
- scriseserăm
- conjunctiv prezent pers. 1 singular
- să scriu
- conjunctiv prezent pers. a 3-a singular
- să scrie
- imperativ pers. a 2-a singular afirmativ
- scrie
- gerunziu
- scriind
- participiu
- scris
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Moștenit din latină (scribere).