Înțelesuri
- 1
Faptul de a se rătăci; pierdere a drumului.
„Rătăcirea prin pădure i-a speriat.”
- 2
(Figurat) Greșeală de judecată sau de conduită; eroare.
„Își recunoaște rătăcirea din tinerețe.”
- 3
(Figurat) Întunecare a minții; pierdere a facultăților mintale.
„Durerea l-a adus într-o rătăcire de gânduri.”
Cum se folosește
Plural: rătăciri.
Forme flexionare
- genitiv-dativ articulat
- rătăcirii
- plural
- rătăciri
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din latină (*erraticire).