Înțelesuri
- 1
Faptul de a da cuiva dreptul de a acționa în numele altuia; mandat.
„Notarul a întocmit împuternicirea pentru vânzarea casei.”
- 2
(Rar) Întărire, creștere a puterii.
„Împuternicirea armatei a fost votată.”
Sinonime
Cum se folosește
Plural: împuterniciri.
Forme flexionare
- genitiv-dativ articulat
- împuternicirii
- plural
- împuterniciri
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
De la a împuternici.