Înțelesuri
- 1
A rumega o idee îndelung; a medita, a se gândi.
„Bătrânul cugeta la anii tinereții.”
- 2
(Rar, reflexiv) A sta pe gânduri; a chibzui.
„S-a cugetat mult înainte să răspundă.”
- 3
A-și da seama de ceva; a lua în considerare.
„Nu cugetase la urmări.”
Antonime
Cum se folosește
Prezentul: eu cuget, el cugetă.
Forme flexionare
- indicativ prezent pers. 1 singular
- cuget
- indicativ prezent pers. a 2-a singular
- cugeți
- indicativ prezent pers. a 3-a singular
- cugetă
- conjunctiv prezent pers. 1 singular
- să cuget
- conjunctiv prezent pers. a 3-a singular
- să cugete
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din latină (cogitare).