Înțelesuri
- 1
A ieși învingător, cu strălucire, dintr-o luptă.
„Armata a triumfat asupra dușmanului.”
- 2
(Figurat) A reuși, a avea mare succes; a se impune.
„Piesa a triumfat pe scenele europene.”
- 3
A se bucura cu mândrie de o victorie; a jubila.
„Triumfa, fiindcă adversarul se dăduse bătut.”
Forme flexionare
- indicativ prezent pers. 1 singular
- triumf
- indicativ prezent pers. a 3-a singular
- triumfă
- conjunctiv prezent pers. 1 singular
- să triumf
- conjunctiv prezent pers. a 3-a singular
- să triumfe
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din latinescul triumphare și din franceza triompher.