Înțelesuri
- 1
Proprietatea unui corp de a avea doi poli cu însușiri opuse, de exemplu sarcini electrice sau magnetice contrare.
„Bateria se montează respectând polaritatea indicată pe carcasă.”
- 2
(În biologie) Însușirea unui organism sau a unei părți a lui de a avea două capete cu creșteri diferite.
„Polaritatea butașului face ca rădăcinile să apară doar la capătul de jos.”
- 3
(În filozofie) Relația dintre doi termeni opuși, care se exclud și totuși nu există unul fără celălalt.
„Autorul discută polaritatea dintre bine și rău.”
Cum se folosește
Fără plural.
Forme flexionare
- genitiv-dativ articulat
- polarității
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din franceză (polarité).