Înțelesuri
- 1
Vorbă prin care spui ceva în batjocură, folosind cuvinte cu înțeles contrar celui real; zeflemea.
„„Ce inteligent!” a spus el cu ironie, după greșeală.”
- 2
(Literatură) Figură de stil prin care spui un lucru ca să se înțeleagă contrariul lui.
„„Frumos ți-ai făcut tema!”, a spus profesorul cu ironie, văzând caietul gol.”
Sinonime
- zeflemea
- persiflare
Expresii și locuțiuni
- Ironia sorțiijoc neașteptat al întâmplării.
Forme flexionare
- articulat
- ironia
- genitiv-dativ articulat
- ironiei
- plural
- ironii
- plural articulat
- ironiile
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din franceza ironie și din latinescul ironia.