DEX Dicționar

imperativ

adjectiv / substantiv neutru3 sensuri

Înțelesuri

  1. 1

    (Adjectiv) Care dă o poruncă; poruncitor.

    „I-a vorbit pe un ton imperativ.”

  2. 2

    Necesitate absolută, care se impune fără condiții; obligație.

    „Respectarea legii este un imperativ al vieții în comun.”

  3. 3

    (Gramatică) Mod al verbului care servește la a da un ordin, un sfat, o rugăminte sau o interdicție.

    „„Citește!” este un verb la imperativ.”

Sinonime

Antonime

Cum se folosește

Feminin: imperativă; plural: imperativi, imperative.

Atenție la scriere

  • Spune-mi, uită-te, du-te: cratima la imperativ — Când pronumele se lipește de un verb la imperativ, între ele se pune cratimă: „spune-mi”, „uită-te”, „du-te”, „dă-mi”. Formele lipite („spunemi”, „uităte”) sunt greșite.

Forme flexionare

masculin plural
imperativi
feminin
imperativă
feminin plural
imperative

După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).

Etimologie

Din franceză (impératif) și din latină (imperativus).

Cuvinte care se termină la fel

Alte cuvinte de pe litera I