Înțelesuri
- 1
Starea celui care și-a pierdut orice speranță; deznădejde.
„După a treia respingere a căzut într-o disperare din care greu a ieșit.”
- 2
Neliniștea apăsătoare provocată de o situație fără ieșire.
„În disperarea de a găsi o soluție, a sunat pe toată lumea.”
Sinonime
- deznădejde
- dezolare
- descurajare
Expresii și locuțiuni
- Cu disperaredeznădăjduit; (despre efort) din toate puterile, fără menajamente.
- A duce (pe cineva) la disperarea-l face să-și piardă orice nădejde; a-l exaspera.
Forme flexionare
- genitiv-dativ articulat
- disperării
- plural
- disperări
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
De la verbul „a dispera”, din franțuzescul désespérer.