Înțelesuri
- 1
Bandă îngustă, de pânză sau de plastic, cu care se ține părul strâns.
„Purta o bentiță albă ca să nu-i cadă părul în ochi.”
- 2
Fâșie îngustă de material cusută ca ornament pe o haină.
„Rochia avea o bentiță de dantelă la guler.”
Cum se folosește
Plural: bentițe.
Forme flexionare
- genitiv-dativ articulat
- bentiței
- plural
- bentițe
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
De la „bantă”, cu sufixul „-iță”.