Înțelesuri
- 1
Plantă agățătoare sau târâtoare din familia dovleacului, cu flori albe și cu fructe lunguiețe, roșii; fructul acestei plante.
„Pe gardul grădinii se cățăra o tărtăcuță.”
- 2
(Regional) Vas făcut din coaja uscată a unui astfel de fruct; tigvă.
„Ciobanul bea apă dintr-o tărtăcuță golită.”
- 3
(Familiar, glumeț) Capul omului, mai ales ca loc al minții.
„Ia pune-ți tărtăcuța la treabă și rezolvă problema!”
- 4
(Glumeț) Ființă mică și durdulie.
„Nepoțica, o tărtăcuță de trei ani, alerga prin curte.”
Sinonime
- tigvă
- cap
Cum se folosește
Genitiv-dativ: tărtăcuței; plural: tărtăcuțe.
Forme flexionare
- genitiv-dativ articulat
- tărtăcuței
- plural
- tărtăcuțe
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
De la „tătarcă”, cu sufixul -uță.