Înțeles
Însușirea celui isteț; agerime de minte, iscusință.
„Istețimea copilului l-a surprins pe profesor.”
Sinonime
- agerime
- iscusință
- perspicacitate
Antonime
Cum se folosește
Plural: istețimi.
Forme flexionare
- genitiv-dativ articulat
- istețimii
- plural
- istețimi
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
De la isteț, cu sufixul -ime.