Înțelesuri
- 1
Semn după care se poate deduce existența sau natura unui lucru.
„Urmele de pe zăpadă erau primul indiciu că trecuse cineva.”
- 2
(Juridic) Faptă sau împrejurare care, alături de altele, poate sluji ca dovadă într-un proces.
„Anchetatorii au strâns destule indicii pentru o punere sub acuzare.”
Expresii și locuțiuni
- Niciun indiciuabsolut niciun semn care să te ajute.
Atenție la scriere
- „Evidențe” nu înseamnă „dovezi” — În română, „evidență” înseamnă caracterul a ceea ce e evident sau registrul în care ții socoteala unor lucruri. Probele dintr-o anchetă sunt „dovezi” sau „probe”, nu „evidențe”.
Forme flexionare
- articulat
- indiciul
- plural
- indicii
- plural articulat
- indiciile
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din latină (indicium), cu sensuri apropiate de franțuzescul indice.