Înțelesuri
- 1
Tratarea unui trup neînsuflețit cu substanțe care îl feresc de descompunere.
„Egiptenii stăpâneau tehnici complicate de îmbălsămare.”
- 2
Umplerea aerului cu un miros plăcut; înmiresmare.
„Îmbălsămarea grădinii de florile de tei ținea toată luna iunie.”
Sinonime
- înmiresmare
Cum se folosește
Genitivul: îmbălsămării; pluralul: îmbălsămări.
Forme flexionare
- genitiv-dativ articulat
- îmbălsămării
- plural
- îmbălsămări
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
De la „a îmbălsăma”.