Înțelesuri
- 1
Tăietură mică într-o haină, cu marginile bine cusute, prin care se trece nasturele; cheotoare.
„Nasturele nu intra în butonieră, pentru că era prea mare.”
- 2
Locul de pe reverul hainei în care se prinde o floare sau o insignă.
„Mirele purta un trandafir alb la butonieră.”
Sinonime
- cheotoare
Cum se folosește
Se desparte -ni-e-. Plural: butoniere.
Forme flexionare
- genitiv-dativ articulat
- butonierei
- plural
- butoniere
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din franceză (boutonnière).