Înțelesuri
- 1
Rostirea mai apăsată a unei silabe dintr-un cuvânt.
„În „copíi” accentul cade pe ultima silabă.”
- 2
Felul aparte de a vorbi al cuiva, după regiunea sau limba din care vine.
„Vorbește româna cu un ușor accent moldovenesc.”
- 3
Semn grafic pus deasupra unei litere.
„În franceză, accentul schimbă adesea pronunția.”
- 4
(Figurat) Importanța deosebită dată unui lucru.
„Noul program pune accentul pe practică.”
Sinonime
- intonație
Expresii și locuțiuni
- A pune accentul pe cevaa-i da o importanță deosebită; a-l scoate în față.
Atenție la scriere
- Accident, accent, succes: doi „c” — Se scrie „accident”, „accent”, „succes”, „accesoriu”, cu doi „c”. Nu „acident”, „acent”, „suces”.
Forme flexionare
- plural
- accente
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din franceză (accent) și latină (accentus).