Regula
Amândouă vin din verbul „a recunoaște”, de aceea seamănă. „Recunoștință” s-a format după franțuzescul „reconnaissance”, care are ambele sensuri; în română, ele s-au împărțit între două cuvinte.
„Recunoștința” e un sentiment: ești recunoscător cuiva. Spui „îi port recunoștință”, „cu toată recunoștința”, „din recunoștință”.
„Recunoașterea” e un act: recunoști ceva sau pe cineva. „Recunoașterea meritelor”, „recunoașterea vinovăției”, „recunoașterea unui stat”, „recunoașterea diplomelor”.
Greșeala obișnuită e „recunoștința meritelor”, când se vrea „recunoașterea” lor. Dacă poți pune „mulțumire” în loc, e „recunoștință”.
Corect
- Îi port o mare recunoștință profesoarei mele.
- Premiul e o recunoaștere a muncii lui.
- Recunoașterea diplomelor durează câteva luni.
- Din recunoștință, i-a trimis flori.
Greșit
- Premiul e o recunoștință a muncii lui.
- Așteaptă recunoștința diplomelor de la minister.
Un truc de ținut minte
Recunoștință merge cu „recunoscător” (un sentiment). Recunoaștere merge cu „a recunoaște” (un act).
Cuvintele în dicționar
Regula urmează DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).