Înțelesuri
- 1
(Gramatică) Parte de vorbire folosită în locul unui nume, ca să nu-l repetăm: „eu”, „tu”, „el”, „acesta”, „cine”.
„În propoziția „El citește”, „el” este pronume personal.”
- 2
Folosit uneori, prin confuzie, în loc de „prenume”: numele mic, primit la naștere.
„Pe formular scria, greșit, „pronume” în loc de „prenume”.”
Cum se folosește
Plural: pronume (la fel ca singularul); articulat: pronumele. Nu se confundă cu „prenume” (numele mic).
Atenție la scriere
- Prenume sau pronume? — Prenumele este numele dat la naștere (Ana, Mihai); pronumele este partea de vorbire care ține locul unui substantiv (eu, el, acesta).
Forme flexionare
- articulat
- pronumele
- plural
- pronume
- plural articulat
- pronumele
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din latinescul pronomen și din franțuzescul pronom, după „nume”.