Înțelesuri
- 1
Persoană legată de altcineva prin afecțiune, încredere și respect reciproc, în afara relațiilor de rudenie.
„E prietenul lui cel mai bun încă din liceu.”
- 2
(adjectival) Favorabil, binevoitor.
„O țară prietenă ne-a trimis ajutoare după inundații.”
- 3
(Familiar) Bărbatul cu care o femeie are o legătură de dragoste; iubit.
„Și-a adus prietenul la masă, să-l cunoască părinții.”
Antonime
Expresii și locuțiuni
- Prieten la nevoie se cunoașteadevărații prieteni se dovedesc a fi cei care te ajută la greu.
Atenție la scriere
- Prietene!, nu „prietenule!” — Vocativul lui „prieten” este „prietene”: „Mulțumesc, prietene!”. Forma „prietenule” nu apare în dicționare.
Forme flexionare
- vocativ
- prietene
- plural
- prieteni
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din slavul prijatelĭ, cu sensul de bază „cel care este pe placul cuiva”.