DEX Dicționar

mântuitor

adjectiv / substantiv masculin4 sensuri

Înțelesuri

  1. 1

    Care salvează, care scapă pe cineva dintr-o primejdie.

    „Ploaia mântuitoare a venit după două luni de secetă.”

  2. 2

    (Religie) Care izbăvește de păcate.

    „Credincioșii așteptau jertfa mântuitoare.”

  3. 3

    (Substantivat, articulat, „Mântuitorul”) Numele dat lui Isus Hristos de creștini.

    „Icoana Mântuitorului era așezată în mijlocul catapetesmei.”

  4. 4

    (Rar) Care vindecă; tămăduitor.

    „Apa izvorului era socotită mântuitoare de boli.”

Sinonime

Cum se folosește

Se pronunță mân-tu-i-tor. Femininul, la singular și la plural, e „mântuitoare”. Ca nume dat lui Hristos se scrie cu majusculă.

Forme flexionare

masculin plural
mântuitori
feminin singular și plural
mântuitoare

După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).

Etimologie

Format din „a mântui” și sufixul -tor.

Cuvinte care se termină la fel

Alte cuvinte de pe litera M