Înțelesuri
- 1
Care salvează, care scapă pe cineva dintr-o primejdie.
„Ploaia mântuitoare a venit după două luni de secetă.”
- 2
(Religie) Care izbăvește de păcate.
„Credincioșii așteptau jertfa mântuitoare.”
- 3
(Substantivat, articulat, „Mântuitorul”) Numele dat lui Isus Hristos de creștini.
„Icoana Mântuitorului era așezată în mijlocul catapetesmei.”
- 4
(Rar) Care vindecă; tămăduitor.
„Apa izvorului era socotită mântuitoare de boli.”
Sinonime
- salvator
- izbăvitor
Cum se folosește
Se pronunță mân-tu-i-tor. Femininul, la singular și la plural, e „mântuitoare”. Ca nume dat lui Hristos se scrie cu majusculă.
Forme flexionare
- masculin plural
- mântuitori
- feminin singular și plural
- mântuitoare
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Format din „a mântui” și sufixul -tor.