Înțelesuri
- 1
Formulă magică recitată sau cântată ca să producă un efect supranatural.
„Vrăjitoarea a rostit o incantație.”
- 2
(Fig.) Stare de încântare, farmec.
„Muzica avea o incantație stranie.”
Cum se folosește
Plural: incantații.
Forme flexionare
- articulat
- incantația
- genitiv-dativ articulat
- incantației
- plural
- incantații
- plural articulat
- incantațiile
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din franceză (incantation).