Înțelesuri
- 1
A exista, a avea ființă.
„A fi sau a nu fi, asta-i întrebarea.”
- 2
A se găsi undeva, a se afla într-un anumit loc.
„Cheile sunt pe masa din bucătărie.”
- 3
A trăi, a dăinui, a ține o vreme.
„Sunt obiceiuri care mai sunt și azi prin satele de munte.”
- 4
A se întâmpla, a avea loc.
„Nunta a fost sâmbătă, la marginea orașului.”
- 5
(Despre prețuri) A costa o anumită sumă.
„Cât sunt roșiile astea?”
- 6
(ca verb copulativ) Leagă subiectul de ceea ce se spune despre el.
„Vecinul nostru este inginer și e om de treabă.”
- 7
(ca verb ajutător) Ajută la formarea unor timpuri și moduri verbale.
„Cartea a fost citită de toată clasa.”
Antonime
Cum se folosește
E cel mai folosit verb din limbă și, împreună cu a avea, singurul cu forme complet neregulate. „Îs” în loc de „sunt” e formă populară și regională, nu greșeală de gramatică, dar nu se scrie în lucrări.
Expresii și locuțiuni
- Ce-o fi, o fi!hai să riscăm, orice s-ar întâmpla; se spune când te resemnezi sau te hotărăști să încerci.
- Cât e lumea și pământulniciodată (în propoziții negative) sau întotdeauna; foarte multă vreme.
- Așa a fost să fieașa a trebuit să se întâmple, n-avea cum să iasă altfel.
- A fi cu cinevaa-i ține partea într-o dispută, a fi de partea lui.
- Nu e de minenu mi se potrivește, nu e pe puterile sau pe gustul meu.
Atenție la scriere
- Să fi, să fii sau să fie? — „Să fii” e pentru „tu”, „să fie” pentru „el, ea, ei”, iar „să fi” apare doar înaintea unui participiu: „să fi plecat”.
- Faceți sau face-ți? Fiți sau fi-ți? — Când te adresezi mai multor persoane, verbul se scrie legat: „faceți”, „fiți”, „luați”. „-ți” cu cratimă e pronume („fă-ți temele”), nu terminația verbului.
- Fii atent sau fi atent? Nu fi sau nu fii? — La imperativ afirmativ se scrie „fii”: „Fii atent!”, „Fii cuminte!”. La negativ se scrie „fi”: „Nu fi supărat!”. Așa dă DOOM 3.
- Știind, nu „ștind” — Gerunziul verbului „a ști” este „știind”, cu doi „i”. „Ștind” e o formă trunchiată, greșită.
Forme flexionare
- indicativ prezent pers. 1 singular și pers. a 3-a plural
- sunt / -s
- indicativ prezent pers. a 2-a singular
- ești
- indicativ prezent pers. a 3-a singular
- este / e / -i
- indicativ prezent pers. 1 plural
- suntem
- indicativ prezent pers. a 2-a plural
- sunteți
- imperfect pers. 1 singular
- eram
- perfect simplu pers. 1 singular
- fui
- perfect simplu pers. 1 plural
- furăm
- mai-mult-ca-perfect pers. 1 plural
- fuseserăm
- conjunctiv prezent pers. 1 singular
- să fiu
- conjunctiv prezent pers. a 2-a singular
- să fii
- conjunctiv prezent pers. a 3-a singular
- să fie / fie
- conjunctiv prezent pers. 1 plural
- să fim
- conjunctiv prezent pers. a 2-a plural
- să fiți
- condițional prezent pers. a 3-a singular
- ar fi / fir-ar
- imperativ pers. a 2-a singular afirmativ
- fii
- imperativ pers. a 2-a singular negativ
- nu fi
- gerunziu
- fiind
- participiu
- fost
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din latină, dintr-un amestec de forme: viitorul și conjunctivul vin din fieri („a se face, a deveni”), iar prezentul (sunt, ești, este) din sum, esse. De aceea verbul are forme atât de deosebite unele de altele.