Înțelesuri
- 1
Partea dinainte a capului, cu ochii, nasul și gura; chip.
„S-a spălat pe față cu apă rece dimineața.”
- 2
Expresia chipului; mina cuiva.
„Avea o față luminată de bucurie.”
- 3
Partea dinainte a corpului.
„A căzut cu fața la pământ.”
- 4
(Învechit) Persoană; om de un anumit rang.
„La masă erau fețe bisericești și boieri.”
- 5
Suprafața exterioară sau văzută a unui lucru.
„Fața mesei era zgâriată într-un colț.”
- 6
(Geometrie) Fiecare dintre suprafețele plane care mărginesc un corp.
„Cubul are șase fețe.”
- 7
Bucata de material cu care se acoperă o masă, o pernă sau o plapumă.
„A pus o față de masă albă, de sărbătoare.”
- 8
(Despre țesături) Partea îngrijită, care se poartă la vedere; opusul dosului.
„A întors haina pe față ca să nu se vadă cusăturile.”
- 9
Înfățișarea unui lucru sau a unei situații; aspect.
„Lucrurile au căpătat altă față după discuție.”
Expresii și locuțiuni
- A da față cu cinevaa-l înfrunta deschis; a fi pus față în față cu el.
- A face fațăa se descurca; a duce la capăt o sarcină.
- A scăpa cu fața curatăa ieși cu bine dintr-o încurcătură.
- A fi de fațăa fi prezent, a asista.
- Pe fațădeschis, fără ocolișuri.
- Față în fațăunul înaintea celuilalt.
- Om cu două fețeom fățarnic.
- A schimba fețe-fețea-și schimba culoarea obrazului de tulburare.
Etimologie
Moștenit din latină (facies).