Înțeles
Care știe să se descurce, să rezolve lucrurile cu abilitate.
„Un om descurcăreț nu se pierde în nicio situație.”
Sinonime
Antonime
Cum se folosește
Feminin: descurcăreață; plural: descurcăreți, descurcărețe.
Forme flexionare
- masculin plural
- descurcăreți
- feminin
- descurcăreață
- feminin plural
- descurcărețe
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
De la descurca, cu sufixul -ăreț.