Înțelesuri
- 1
Faptul de a vorbi de rău pe cineva pentru a-i strica numele; ponegrire, calomnie.
„A dat în judecată ziarul pentru defăimare.”
- 2
(Învechit) Dispreț, desconsiderare.
„Defăimarea celor sărmani era o rușine.”
Sinonime
- ponegrire
- calomniere
- bârfire
Cum se folosește
Plural: defăimări.
Forme flexionare
- genitiv-dativ articulat
- defăimării
- plural
- defăimări
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din latină (*diffamiare).