Înțeles
Plantă otrăvitoare cu miros neplăcut, cu frunze mari, flori albe adunate ca o umbrelă și fructe brune-verzui; se folosește și în medicină.
„În Antichitate, Socrate a fost condamnat să bea cucută.”
Cum se folosește
Plural: cucute. G.-D.: cucutei. Alte plante: cucută-de-apă, cucută-de-pădure.
Expresii și locuțiuni
- doar n-am băut cucută (ca să...)(Familiar) Doar n-am înnebunit (ca să fac așa ceva).
Forme flexionare
- genitiv-dativ articulat
- cucutei
- plural
- cucute
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din latină (*cucuta, formă populară pentru cicuta).