Înțelesuri
- 1
(Substantiv masculin) Persoană care vorbește în fața unui public.
„Primul vorbitor la conferință a fost rectorul.”
- 2
(Substantiv masculin) Om care vorbește o anumită limbă.
„Limba română are peste douăzeci de milioane de vorbitori.”
- 3
(Substantiv neutru) Camera dintr-o închisoare sau dintr-o mănăstire unde se primesc vizitele.
„Și-a văzut fiul la vorbitor, prin geam.”
- 4
(Adjectiv) Care vorbește; (figurat) care spune mult, elocvent.
„Cifrele sunt vorbitoare: vânzările au scăzut la jumătate.”
Sinonime
- orator
- elocvent
- grăitor
Antonime
- ascultător
- mut
Cum se folosește
Femininul e „vorbitoare”; pluralul neutrului e „vorbitoare”.
Expresii și locuțiuni
- Vorbitor nativom care vorbește o limbă de mic, ca limbă maternă.
Etimologie
Format din „vorbi” și sufixul -tor; sensul de încăpere după franceza parloir.