Înțelesuri
- 1
Primul număr natural, care reprezintă unitatea.
„Unu plus unu fac doi.”
- 2
(Sub formele „un”, „o”) Arată că e vorba de un singur lucru sau de o singură ființă.
„A rămas un singur măr în coș.”
- 3
Singur, unic.
„Nu e decât un drum până la cabană, n-ai cum să te rătăcești.”
- 4
Același, identic.
„Suntem la un gând amândoi.”
- 5
(Cu valoare de numeral ordinal) Întâi, prim.
„Deschide la tomul unu.”
- 6
(Eliptic) Ora unu sau ziua întâi a lunii.
„Acum e unu fix.”
- 7
(Substantivat) Cifra 1.
„A scris un unu pe tablă.”
- 8
(Precedat de „câte”) Formează numeralul distributiv.
„Veneau câte unul să-l vadă.”
Expresii și locuțiuni
- Tot unul și unulnumai oameni sau lucruri alese, deosebite.
- De unul singursingur, fără însoțitor.
- Până la unultoți, fără excepție.
- A o ține una și bunăa nu ceda, a se încăpățâna într-o părere.
- Unul câte unulpe rând, unul după altul.
Atenție la scriere
- Unui sau unuia? — „Unui” stă înaintea unui substantiv: „i-am scris unui prieten”. „Unuia” stă singur, în locul substantivului: „i-am scris unuia dintre ei”. La feminin: „unei” și „uneia”.
- „Unu”, „un” sau „unul”? — „Un” (o) stă înaintea unui substantiv: „un copil”. „Unul” (una) ține locul unui substantiv: „unul dintre copii”, „am doar unul”. „Unu” e numărul în sine: „unu, doi, trei”, „capitolul unu”, „ora unu”.
Forme flexionare
- genitiv-dativ
- unuia
- feminin
- una
- genitiv-dativ
- uneia
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Moștenit din latină (unus, una).