Înțeles
A elimina brusc și cu zgomot aerul pe nas și pe gură, printr-o mișcare pe care nu o poți opri, de obicei din cauza unei iritații.
„Când e polen în aer, strănută de zeci de ori pe zi.”
Cum se folosește
Prezentul: eu strănut, tu strănuți, el strănută; conjunctiv: să strănute. Celui care strănută i se spune „Sănătate!”.
Forme flexionare
- indicativ prezent pers. 1 singular
- strănut
- indicativ prezent pers. a 2-a singular
- strănuți
- indicativ prezent pers. a 3-a singular
- strănută
- conjunctiv prezent pers. 1 singular
- să strănut
- conjunctiv prezent pers. a 3-a singular
- să strănute
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din latinescul sternutare.